Adevăratei femei...

„14:30, fiica mea doarme.

Fetiţele care i-au fabricat pijamalele

sforăie uşor

la celălalt capăt al lumii” mele,

în pântecele meu.

14:31, fiica mea doarme

şi nu-mi pot închipui

cum micile făpturi

au turnat în pijamalele ei de copilă

mici doze de realitate,

dragoste,

minciună,

adevăr,

raţiune,

încredere,

fericire,

doze care-ajung să se

verse toate-ntr-un bidon

de „ Pepsi Life ”...

14:32, fiica mea doarme

cu capu-n poalele mele...

Mă uit la pijămăluţele ei de copilă şi,

deşi i-au rămas mici şi-o strâng,

doarme ne-ntoarsă.

14:33, fiica mea doarme,

iar pijămăluţele ei

încep să se rupă,

să pocnească la subraţ, între picioare,

dar ea trage cu dinţii de ele,

de copilărie...

Şi-o văd pe fiica mea goală,

ghemuită-n poalele mele,

ţinând în braţele ei un copil,

roz ca un purceluş, cu păr castaniu,

îmbrăcat cu mâinile

fetiţelor de la celălalt capăt al lumii,

care sforăie uşor în pântecele ei...

Sărut mâna ce mă mângâie pe frunte,

mă uit in ochii ei verzi...

( o văd cum se decolorează-n inexistenţă )

Te iubesc, mamă !!!